Tarta Tatin
Exista oameni celebri, momente celebre, locuri celebre si... prajituri celebre. Printre ele si tarta Tatin, un fel de placita cu fundul in sus.
In seria prajiturilor celebre tarta Tatin are un loc special, alaturi de prajitura Dobos, baclavaua turceasca, Tiramisu si, nu in ultimul rand, alaturi de celebrul tort vienez, tortul Sacher si este o prajitura creata dintr-o gresala, undeva anii 1880.
Tarta Tatin a fost facuta in urma unui accident, in bucataria hotelului Tatin, din Lamotte-Beuvron, Franta, la ceva mai mult de 150 de kilometri sud de Paris. Hotelul Tatin era condus de doua surori, Stephanie si Caroline Tatin. Stephanie Tatin era sefa bucatariei, iar legenda spune ca tarta cu pricina a aparut intr-o zi foarte aglomerata.
Stephanie a pus la cuptor mere taiate, pudrate cu zahar, intr-un vas uns cu un strat foarte gros de unt. Merele 
respective urmau sa fie umplutura pentru o placinta cu mere. Doar ca a uitat tava in cuptor, iar merele s-au copt si s-au rumenit peste masura. Zaharul caramelizat a facut-o pe Stephanie sa inteleaga ca placinta este ratata, dar pentru ca oaspetii ei asteptau ceva dulce, a incercat sa salveze ce se mai putea salva si a acoperit merele cu aluatul de placinta, lasand foaia mult mai groasa. Cand aluatul s-a copt, Stephanie a tasturnat tarta si a dus-o la masa. Succesul tartei Tatin, care se nascuse in prima sa varianta, a fost total.
Tarta Tatin a facut din acel moment o lunga si dulce cariera in gastronomie. Ideea unei tarte care se pregateste "pe dos", si care este rasturnata pentru a fi servita a fost o inovatie, iar celebrul patiser Careme pomeneste despre "inventia" lui Stephanie Tatin in cartea "Patissier Royal Parisien", publicata in 1841.
Tarta Tatin a devenit un fel de mancare care a facut cu adevarat celebru hotelul surorilor Tatin. Istoricii au acordat fara nicio ezitare lui Stephanie Tatin patentul pentru crearea acestei prajituri celebre.
Reteta de baza nu a suferit foarte multe variatii. Si azi tarta Tatin se face la fel. Merele se coc bine, intr-un amestec de unt topit si zahar, la final fiind imbracate intr-un aluat simplu. Se serveste rasturnata, calda, eventual cu inghetata. Dupa modelul retetet tartei Tatin, se folosesc si alte fructe dar si legume. Toate sunt variatiuni ale prajiturii celebre Tatin.
Tortul Reginei
Celebru in Anglia, si nu numai, Tortul Reginei sau Sandvisul Victoriei este o prajitura care s-a 
nascut din spiritul pragmatic al Reginei Victoria (1819 - 1901).
Conform ritualului britanic, ceaiul de dupa-amiaza era, obligatoriu, insotit de tot felul de prajiturele si produse de patiserie. Regina a considerat ca toate acestea inseamna bataie de cap, iar pentru prepararea lor se consuma mult timp, motiv pentru care a cerut ca ele sa fie combinate intr-o singura prajitura. Asa s-a nascut Tortul Reginei.
Pentru ca nu putea fi o prajitura sofisticata, dat fiind faptul ca era vorba, pana la urma, de o simpla gustare, dar nici de o banalitate, la mijloc fiind Regina, cofetarii au gasit o solutie de compromis. Au facut doua blaturi de tort, fiecare coapte separat, pentru prepararea carora au folosit unt, oua si zahar, dar si multe mirodenii si faina, pe care le-au imbinat ca un tort, punand la mijloc, mult gem de capsune si crema de smantana. Regula spune ca tortul nu trebuie ornat, ci prezentat simplu, doar pudrat cu zahar.
Se spune ca, atunci cand l-a vazut prima data, Regina a fost foarte amuzata de aspect. Tot ea a fost cea care a numit prajitura "sandvis", pentru ca intr-adevar, tortul arata ca un sandvis mare si putin caraghios.
Tortul a devenit preferatul Reginei, iar cofetarii nu au adus niciun fel de modificari retetei, pentru ca sunt conservatori prin excelenta, dar si in semn de respect fata de memoria Reginei Victoria. Unica "imbunatatire" pe care si-au permis-o cofetarii traditionalisti a fost aceea ca, in situatii speciale, sa decoreze tortul cu un strat gros de frisca si multe fructe proaspete.
Prajituri celebre - Dobos, secretul unguresc
Si in ziua de azi, Tortul Reginei este considerat una dintre cele mai bune prajituri ale britanicilor, fiind practic singurul desert englezesc care a devenit celebru in Europa.
Prajitura preferata a lui Lady Di
Interesant este faptul ca Tortul Reginei a cunoscut o a "doua tinerete", urmare a faptului ca Lady Diana a facut, la randul ei, o pasiune pentru aceasta prajitura simpla, dar plina de personalitate.
Tot legile nescrise spun ca Tortul Reginei nu poate fi preparat decat cu gem de capsune de cea mai buna calitate, iar cantitatea de gem din prajitura trebuie sa fie foarte mare. Peste gemul de capsune, intre cele doua blaturi se pune smantana groasa batuta cu zahar si arome, dar este acceptata si frisca.
Macarons, desertul Catherinei de Medici
Franta a cucerit lumea cu niste prajiturele rotunde, crocante la exterior, moi la interior, lipite doua cate doua cu diferite tipuri de creme.
Preparate din albus de ou, zahar si pudra de migdale, macarons au fost create, nu in Franta, cum s-ar crede, ci undeva intr-o manastire de calugarite din Venetia, in secolul VIII.
Prajituri pentru o nunta regala
Nu au atras atentia nimanui, dar asta pana la Catherina de Medici, opt secole mai tarziu. Aflata in cursul pregatirilor pentru nunta sa cu ducele de Orleans, viitorul rege al Frantei, Catherina de Medici a cautat cele mai speciale si alese retete. Asa a descoperit si reteta de macarons a maicutelor. Combinatia de albus de ou, zahar si pudra de migdale imbogatita cu cele mai fine arome a fost considerata una din revatiile momentului.
Catherina de Medici este cea care a scris si prima reteta "oficiala" pentru macarons si tot ea si-a savat mezinul de la moarte in urma unei boli de stomac. Catherina l-a hranit pe acesta doar cu macarons, vreme de cateva saptamani pana cand copilul s-a pus pe picioare.
Reteta de macarons s-a diversificat, astfel ca fiecare regiune a Frantei a contribuit cu ceva la imbogatirea preparatului original. In paralel, un cofetar din Tara Bascilor (regiune aflata in sud-vestul Frantei, la granita cu Spania), care a ramas in istorie cu numele de M. Adam, a servit la nunta Regelui Soare (Louis al XIV-lea), in 1660, macarons.
O contributie esentiala la ceea ce sunt, azi, macarons a avut Louis Ernest Laduree. Cofetar, patiser si brutar, acesta a fost, cu certitudine, primul care a lipit doua macarons cu o crema la mijloc, si a creat astfel forma finala a prajiturii. Se intampla in 1868, la Paris.
Tot el a pus bazele unui celebru lant de cofetarii, care exista si azi, in Franta, in Europa, dar si pe alte continente. Laduree a creat si variantele sarate, lipite cu pateu de gasca si pasta de trufe.
Azi, macarons sunt prezentate in zeci de combinatii arome si culori, cu lamaie, fistic, cacao sau ciocolata, si alte zeci de arome si culori.
Macarons sunt foarte populare in Japonia, unde pudra de migdale a fost inlocuita cu pudra de alune. In Belgia, macarons sunt preparate intr-o formula mai lejera, cu mai putin zahar si mai multe migdale.
